Zilele trecute eram la scoala impreuna cu mai multi colegi si asteptam cu nerabdare sa terminam
orele ca sa putem merge in parc, unde aveam de gand sa incingem un meci de fotbal pe cinste.
Nu prea ne statea noua gandul la ora de matematica in care eram, iar explicatiile domnului profesor
despre triunghiul isoscel si cel echilateral ne alunecau pe langa urechi, fara sa intelegem mare lucru.
Dintr-odata, insa, mai mult fara sa-mi dau seama, am pornit spre tabla. Mi se paruse ca mi-am auzit numele strigat de domnul profesor care terminase de predat si acum scrisese la tabla cateva probleme pe care sa le rezolvam. Am vazut ca toata clasa se uita mirata la mine si nu prea intelegeam de ce. Mai
mirat era, insa, domnul profesor, care m-a intrebat ce caut la tabla. Nu mai intelegeam nimic nici eu.
Pana la urma, lucrurile s-au limpezit. Nu fusesem eu strigat, ci colegul meu de banca ce avea acelasi nume de familie ca al meu. El insa se prefacuse ca nu aude cand e chemat la tabla si, de fapt, chiar el imi spusese sa ies eu... am inteles si de ce, amintindu-mi ca lui nu ii place deloc matematica.
Nu a scapat insa de rezolvarea unei probleme, caci domnul profesor mi-a spus mie sa trec la loc si
l-a chemat pe el.
Pe mine m-a bucurat asta, caci am putut in continuare sa visez cu ochii deschisi la meciul de fotbal care ne astepta dupa ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu