Piatra albastră
de Bruno Ferrero
Bijutierul era aşezat la biroul său privind distrat strada
prin vitrina elegantului său magazin.
O fetiţă se apropie şi-şi lipi nasul de geam. La vederea
unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albaştri ca cerul se luminară. Intră
hotărâta în magazin şi arătă cu degetul spre un splendid colier de peruzele
albastre.
”E pentru sora mea. Puteţi să mi-l împachetaţi frumos pentru
un cadou?”
Patronul magazinului o fixă din ochi pe micuta clienta şi o
întrebă: ”Câţi bani ai?”
Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetiţa puse pe
tejghea o cutie de tinichea, o deschise şi o goli. Căzură câteva bancnote de
mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici şi nişte figurine.
”Ajung?”, întreba ea cu mândrie. ”Vreau să fac un cadou
pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care îi ţine locul
şi niciodată nu are nici măcar o clipă pentru ea. Astăzi e ziua ei şi sunt
sigură că o voi face foarte fericită cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeaşi
culoare ca ochii ei.”
Omul se duse în spate şi reveni cu o hârtie de împachetat
nemaipomenit de frumoasă, roşie cu auriu, cu care împachetă cu grijă cutia.
”Ia-o”, spuse el fetiţei. ”Şi du-o cu grijă.”
Fetiţa plecă foarte mândra, ţinând pachetul ca pe un trofeu.
O oră dupa aceea, în bijuterie intră o fata frumoasă cu
parul de culoarea mierii şi cu niste ochi albastri minunaţi. Puse cu hotărâre
pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl făcuse cu atâta grijă şi spuse:
”Colierul acesta a fost cumpărat de aici?”
”Da, domnişoară.”
”Si cât a costat?”
”Preţurile practicate în acest magazin sunt confidenţiale:
nu privesc decât pe client şi pe mine.”
”Dar sora mea avea doar câtiva bănuţi. N-ar fi putut cumpara
niciodata un colier ca acesta!”
Bijutierul luă cutia cu preţiosul ei conţinut, o inchise,
refăcu cu grijă ambalajul cadoului şi-l înapoie fetei.
”Sora dumneavoastră a plătit. A plătit preţul cel mai mare
pe care-l putea plăti cineva: a dat tot ceea ce avea.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu