140
- R.J. PALACIO -
— Ţi-am spus. Profesorii
tăi te-au recomandat domnului Tushman drept un copil prietenos. Sunt foarte
mândră că au o părere atât de bună despre tine…
— Şi ce
anume este trist?
— Cum
adică?
— Ai zis
că-i ceva flatant, dar destul de trist.
— Da, a încuviinţat mama. Păi, se pare că băiatul ăsta are un fel
de… Cred că faţa lui nu-i tocmai în regulă… sau cam aşa ceva. Nu sunt sigură.
Poate că a avut un accident. Domnul Tushman a zis că-ţi va explica mai bine
săptămâna viitoare, când te duci la şcoală.
— Şcoala
începe abia în septembrie!
— Vrea să te întâlneşti cu copilul ăsta înainte să înceapă scoală.
— Sunt
obligat?
Mama a părut
puţin surprinsă.
— Nu,
sigur că nu, a zis ea, dar cred că aşa ar fi frumos,
Jack.
— Dacă
nu-i obligatoriu, am zis, nu vreau s-o fac.
— Nu poţi
măcar să te mai gândeşti?
— M-am
gândit şi nu vreau.
— N-o să
te forţez, a zis ea, dar măcar mai gândeşte-te puţin, da? Îl sun pe domnul
Tushman abia mâine, aşa că mai reflectează. Ce vreau să spun, Jack, e că nu mi
se pare cine ştie ce să petreci puţin timp cu un coleg nou…
— Nu-i vorba numai despre
faptul că e nou, mamă, i-am răspuns. E diform.
— Ai spus
ceva oribil, Jack.
— Dar aşa
este, mamă.
— Nici
măcar nu-l cunoşti!
— Ba da, am zis, pentru că ştiusem din secunda când începuse să
vorbească despre el că se referea la copilul acela pe care îl cheamă August.
141
- MINUNEA -
Carvel35
Ţin minte că l-am văzut prima dată în faţa magazinului Carvel de
pe Bulevardul Amesfort când aveam cinci sau şase ani. Eu şi Veronica, bona mea,
stăteam pe o bancă lângă magazin împreună cu Jamie, frăţiorul meu care era în
cărucior în faţa noastră. Cred că eram foarte concentrat la îngheţata pe care o
mâncam, pentru că nici nu i-am observat pe oamenii care s-au aşezat lângă noi.
La un moment dat am ridicat capul ca să sorb îngheţata de pe
fundul cornetului şi atunci l-am văzut pe August. Stătea chiar lângă mine. Ştiu
că n-a fost foarte frumos, dar când l-am văzut am exclamat: „Ah!”, pentru că
m-am speriat cu adevărat. M-am gândit că purta o mască de zombie sau aşa ceva.
A fost genul de exclamaţie care îţi scapă când vezi într-un film de groază că
personajul negativ sare brusc dintr-un tufiş. În orice caz, ştiu că n-a fost
frumos din partea mea şi, deşi băiatul nu m-a auzit, sora lui m-a auzit sigur.
— Jack,
trebuie să plecăm! a zis Veronica.
Se ridicase şi întorcea căruciorul, pentru că Jamie, care îl observase
şi el pe băiat, sigur urma să spună ceva stânjenitor. Aşa că am sărit brusc în
picioare, ca înţepat de o albină, şi am urmat-o pe Veronica. Am auzit-o pe mama
băiatului zicând încet în urma noastră: „Copii, cred că-i timpul să plecăm” şi
m-am întors să mă mai uit o dată la ei. Băiatul lingea îngheţata din cornet,
mama îi ridica trotineta, iar sora se uita la mine ca şi cum ar fi vrut să mă
omoare. Am întors repede capul.
—
Veronica, ce avea băiatul ăla? am întrebat în şoaptă.
— Taci,
băiete! mi-a spus ea furioasă.
O iubesc pe Veronica, dar când se supără, se supără! Între
timp, Jamie aproape că se răsturnase din cărucior încercând să se mai uite o
dată, iar Veronica îl împingea la loc.
— Vonica…
a zis Jamie.
35 Lanţ faimos de magazine şi
chioşcuri de îngheţată.
142
- R.J. PALACIO -
— Sunteţi nişte băieţi
foarte răi! Foarte răi! a zis Veronica imediat ce ne-am îndepărtat. Să vă
holbaţi aşa!
— Eu n-am
vrut, am zis.
— Vonica,
a zis Jamie.
— Să
trebuiască să plecăm aşa… a murmurat Veronica. Doamne, sărmana femeie! Băieţi,
ar trebui să-i mulţumiţi în fiecare zi lui Dumnezeu pentru tot ce vă dăruieşte,
mă auziţi?
— Vonica!
— Ce
vrei, Jamie?
— E
Halloween?
— Nu,
Jamie.
— Atunci
de ce purta mască băiatul ăla?
Veronica nu i-a răspuns. Uneori, când se supăra, nu mai vorbea.
— Nu
purta mască, i-am explicat eu lui Jamie.
— Taci,
Jack! a zis Veronica.
— De ce te-ai supărat aşa
de tare, Veronica? nu m-am putut eu abţine s-o întreb.
— A fost rău ce-am făcut, a
zis ea. Ne-am ridicat brusc, de parcă l-am fi văzut pe dracu’. M-am temut de ce
voia să spună Jamie, să ştii. N-am vrut să spună ceva care să-l facă să sufere
pe băieţelul acela. Dar a fost foarte urât să plecăm aşa. Mama lui şi-a dat
seama ce-am făcut.
— Dar n-a
fost intenţionat, am zis eu.
— Jack,
uneori poţi să răneşti pe cineva şi fără să vrei.
Pricepi?
Din câte îmi aduc aminte,
atunci a fost prima dată când l-am văzut pe August prin cartier. Dar pe urmă am
început să-l văd mereu: de vreo două ori într-un loc de joacă, de câteva ori în
parc. Uneori purta o cască de astronaut. Dar eu ştiam de fiecare dată că sub
cască era el. Toţi copiii din cartier ştiau că era el. Fiecare îl văzuse pe
August la un moment dat. Îi ştiam cu toţii numele, deşi el nu le ştia pe ale
noastre.
De
fiecare dată când îl vedeam, încercam să-mi aduc aminte ce spusese Veronica.
Dar era greu. Era greu să nu
143
- MINUNEA -
mă mai uit o dată la el pe furiş. E greu să te comporţi normal
atunci când îl vezi.
144
- R.J. PALACIO -
De ce m-am răzgândit
— Pe cine a mai chemat
domnul Tushman? am întrebat-o pe mama mai târziu. Ţi-a spus?
— A
pomenit de Julian şi de Charlotte.
— Julian!
am zis. Of! De ce l-a chemat pe Julian?
— Parcă
erai prieten cu Julian.
— Mamă, am fost prieteni la grădiniţă. Julian este cel mai mare
prefăcut din lume. Şi în acelaşi timp încearcă să fie şi popular.
— Măcar Julian a acceptat
să-l ajute pe copilul acela, a zis mama. Trebuie să-i recunoşti meritul.
N-am zis
nimic, pentru că avea dreptate.
— Şi Charlotte?
am întrebat. Se duce şi ea?
— Da, a
zis mama.
— Sigur că se duce. Charlotte e cuminţenia pământului, am zis eu.
— Jack, băiete, a zis mama, văd că nimeni nu-ţi intră în voie
zilele astea.
— Din cauză că… am început
eu. Mamă, tu habar n-ai cum arată băiatul ăsta!
— Îmi pot
imagina.
— Nu, nu
poţi! Tu nu l-ai văzut niciodată. Eu l-am văzut.
— Poate
că nici măcar nu-i cel la care te gândeşti tu.
— El
este, crede-mă! Şi crede-mă că arată rău, rău de tot! E
diform, mamă. Are ochii cam pe aici, am zis arătându-mi obrajii. Nu are urechi
deloc. Iar gura seamănă cu…
Jamie a
intrat în bucătărie să ia un suc din frigider.
—
Întreabă-l pe Jamie, am zis eu. Aşa-i, Jamie? Ţi-l aminteşti pe băiatul pe care
l-am văzut în parc anul trecut, după ore? Cel pe care îl cheamă August, care
are faţa aia.
— Băiatul ăla? a zis Jamie, făcând ochii mari. Am avut un coşmar
după ce l-am văzut. Ţi-aduci aminte, mami? Coşmarul cu zombie de anul trecut.
— Am crezut că ai visat urât pentru că te-ai uitat la un film de
groază, a răspuns mama.
145
- MINUNEA -
— Nu! a zis Jamie. L-am
văzut pe băiatul ăla! Când l-am văzut, am strigat şi am luat-o la fugă…
— Ia stai puţin, a zis mama, devenind serioasă. Ai făcut asta în
faţa lui?
— Nu m-am
putut abţine, s-a văicărit Jamie.
— Ba sunt sigură că te-ai fi putut abţine, l-a certat mama.
Băieţi, vreau să vă spun că sunt foarte dezamăgită de ce am auzit de la voi.
Aşa şi
arăta.
— Vorbesc
serios, nu-i nici el decât un băieţel, la fel ca voi!
Îţi poţi
imagina, Jamie, cum s-a simţit văzând că ţipi şi fugi de el?
— N-a fost chiar un ţipăt, a contrazis-o Jamie. A fost mai mult un
„Ah!”.
Şi-a pus palmele pe obraji şi a început să alerge în jurul
bucătăriei.
— Ei, haide, Jamie, a zis mama furioasă. Am crezut sincer că băieţii
mei sunt mai plini de compasiune.
— Ce înseamnă compasiune? a întrebat Jamie, care abia trecuse în
clasa a doua.
— Ştii foarte bine ce înseamnă compasiune, Jamie, a zis mama.
— Dar
băiatul este atât de urât, mami! a zis Jamie.
— Hei! a strigat mama. Nu-mi place cuvântul ăsta! Jamie, ia-ţi
sucul şi pleacă! Vreau să stau puţin de vorbă numai cu
Jack.
— Uite, Jack, a început mama după ce a plecat el, şi am ştiut că
urma să-mi ţină o predică.
— Bine,
mă duc, am zis pe loc, şi am şocat-o complet.
— Te
duci?
— Da.
— Pot
să-l sun pe domnul Tushman?
— Da,
mamă, am spus da!
Mama a
zâmbit.
146
- R.J. PALACIO -
— Am ştiut eu că te vei ridica la înălţimea situaţiei, puştiule.
Bravo! Sunt mândră de tine, Jackie, a adăugat ea ciufulindu-mă.
Şi iată de ce m-am
răzgândit. Nu pentru că n-am vrut s-o aud pe mama ţinându-mi o predică. Nici ca
să-l protejez pe August de Julian, care ştiam că urma să se poarte ca un
nemernic. Am făcut-o pentru că l-am auzit pe Jamie povestind cum fugise el de August
exclamând „Ah!”. M-am simţit brusc foarte stânjenit. Vor exista mereu copii
ticăloşi de felul lui Julian. Dar dacă un copilaş ca Jamie, care de obicei e
destul de drăguţ, putea să devină atât de rău, atunci un băiat ca August nu
avea nicio şansă la gimnaziu.
147
- MINUNEA -
Patru lucruri
În primul rând trebuie să
te obişnuieşti cu faţa lui. Primele dăţi mi-am zis: mamă, n-o să mă obişnuiesc
niciodată! Pe urmă, după vreo săptămână, nu mi s-a mai părut aşa de rău.
În al doilea rând, August este,
de fapt, un băiat grozav. Vreau să spun că are mult umor. Adică profesorul zice
ceva şi August îmi şopteşte la ureche altceva nostim, fără să-l audă nimeni, şi
mă face să mor de râs. Una peste alta, este un băiat ca lumea. E plăcut să
discuţi şi să-ţi petreci timpul cu el.
În al treilea rând, este
foarte deştept. Am crezut că va fi codaş, pentru că nu a mers deloc la şcoală
înainte. Dar la cele mai multe materii este cu mult peste mine. Poate că nu-i
la fel de deştept ca Charlotte sau ca Ximena, dar este bun la învăţătură. Şi,
spre deosebire de Charlotte şi de Ximena, mă lasă să copiez de la el când chiar
am nevoie (dar n-am avut nevoie decât de vreo două ori). M-a lăsat o dată să
copiez şi tema de la el, deşi am dat amândoi de belea după aceea.
— Voi doi
aţi dat aceleaşi răspunsuri greşite la tema de ieri, ne-a spus doamna Rubin,
uitându-se la noi ca şi cum ar fi aşteptat o explicaţie.
N-am ştiut ce să spun. Singura explicaţie era: „Sigur că seamănă,
pentru că am copiat tema de la August”. Dar August a minţit ca să mă acopere.
— S-a întâmplat din cauză că ne-am făcut temele împreună, aseară,
a zis el, ceea ce nu era deloc adevărat.
— Este
bine că vă faceţi temele împreună, a zis doamna Rubin, dar mă aştept, totuşi,
să v-o faceţi fiecare pe a lui. Puteţi lucra unul lângă altul, dar nu faceţi o
singură temă, bine?
După ce
am plecat din clasă, i-am zis lui August:
—
Prietene, îţi mulţumesc.
Şi el a
zis:
— N-ai
pentru ce.
148
- R.J.
PALACIO -
Asta mi
s-a părut foarte fain.
În al patrulea rând, acum,
când îl cunosc, aş zice că vreau cu adevărat să fiu prieten cu August. La
început, recunosc, m-am purtat prietenos numai pentru că domnul Tushman m-a
rugat să fiu mai de treabă cu el. Dar acum aş alege singur să-mi petrec timpul
cu el. Râde la toate glumele mele. Şi simt cumva că lui August pot să-i spun
orice. Că este un bun prieten. Cred că dacă toţi băieţii dintr-a cincea ar fi
aliniaţi la perete şi aş putea să aleg cu cine vreau eu să-mi petrec timpul,
l-aş alege pe August.
149
- MINUNEA -
Foşti prieteni
Masca însângerată din Scream? Ce naiba? Summer
Dawson a fost mereu un pic dusă, dar asta-i prea mult. N-am făcut decât s-o
întreb de ce se poartă August ca şi cum ar fi supărat pe mine. M-am gândit că
poate ştie ea. Iar tot ce mi-a spus a fost: „Masca însângerată din Scream”. Nici
măcar nu ştiu ce înseamnă asta!
Este foarte ciudat, pentru că azi August şi cu mine eram prieteni,
iar a doua zi, gata, abia dacă mai vorbea cu mine. Şi n-am avut nici cea mai
mică idee de ce. L-am întrebat: „Ce faci, August, eşti supărat pe mine sau
ceva?”, iar el a ridicat din umeri şi a plecat. Aşa că mi s-a părut clar că da.
Eu ştiu sigur că n-am făcut nimic ca să se supere pe mine, aşa că mi-am
imaginat că poate ştie Summer să-mi spună ce se întâmplă. Dar n-am obţinut de
la ea decât „Masca însângerată din Scream”. Ce să zic, mi-ai
fost de mare ajutor! Mulţumesc, Summer!
Mi-am făcut o mulţime de prieteni la şcoală. Dacă August vrea să
devină oficial fostul meu prieten, foarte bine, n-am nimic împotrivă şi nu-mi
pasă. Am început să-l ignor la şcoală la fel cum mă ignoră el pe mine. E destul
de greu, pentru că practic la fiecare curs stăm unul lângă altul.
Au remarcat şi alţi copii şi au început să mă întrebe dacă m-am
certat cu August. Dar pe August nu-l întreabă nimeni ce s-a întâmplat. De fapt,
aproape nimeni nu vorbeşte cu el. Singura persoană care stă cu el în afară de
mine este Summer. Uneori mai stă puţin cu el Reid Kingsley, iar cei doi Max au
jucat de vreo două ori Dungeons & Dragons36 cu
el, în pauză. Charlotte, aşa cuminţenia pământului cum e ea, nu face decât să-l
salute când se intersectează pe hol. Nu ştiu dacă se mai joacă Ciuma, pentru că
nimeni nu mi-a spus asta direct, dar vreau să zic, de fapt, că nu are nu ştiu
36 Joc de rol la care
participă echipe de mai mulţi jucători.
150
- R.J. PALACIO -
câţi prieteni cu care să stea, în afară de mine. Dacă vrea să se
descotorosească de mine, n-are decât, el pierde, nu eu.
Aşa stau lucrurile între noi în acest moment. Vorbim numai despre
şcoală şi numai dacă suntem nevoiţi. Eu îl întreb ce temă ne-a dat Rubin şi el
mă întreabă dacă îmi poate folosi ascuţitoarea, iar eu scot ascuţitoarea din
penar şi i-o dau. Dar imediat ce sună clopoţelul, fiecare pleacă în altă parte.
Asta-i bine pentru că am
început să-mi petrec timpul cu mult mai mulţi copii. Înainte stăteam permanent
cu August, iar ceilalţi nu stăteau cu mine pentru că ar fi trebuit să stea şi
cu el. Sau erau nevoiţi să-mi ascundă anumite lucruri, cum era jocul Ciuma. Cred
că eram singurul care nu-l jucam, în afară de Summer şi de jucătorii de Dungeons
& Dragons. Iar adevărul este, deşi nu-l spune nimeni
pe şleau, că nimeni nu vrea să-şi petreacă vremea cu el. Toată
lumea se dă peste cap să facă parte din grupul copiilor populari, iar el este
cât se poate de nepopular. Dar acum eu pot să stau cu cine vreau. Dacă aş vrea
să fiu în grupul popularilor, aş putea intra acolo fără discuţie.
Asta-i
rău însă pentru că: 1. Nu-mi place prea tare să fiu în grupul popularilor şi 2.
Îmi place să-mi petrec timpul cu August.
Acum
totul s-a stricat. Şi numai din vina lui August.
151
- MINUNEA -
Zăpadă
Prima dată a nins chiar
înainte de vacanţa de Ziua Recunoştinţei. Şcoala s-a închis şi am avut o zi
liberă în plus. M-am bucurat, pentru că eram foarte necăjit de toată povestea
cu August şi voiam să mă calmez fără să fie nevoie să-l văd în fiecare zi. În
plus, nimic nu-mi place mai mult decât să mă trezesc într-o zi cu zăpadă. Îmi
place senzaţia aceea de dimineaţă, când deschid ochii şi nu înţeleg de ce totul
pare atât de diferit ca de obicei. Şi pe urmă îmi dau seama de ce. Este
linişte. Nu se aud claxoane. Nu circulă autobuze pe stradă. Pe urmă dau fuga la
fereastră şi văd că totul e îmbrăcat în alb: trotuarele, copacii, maşinile
parcate, pervazul geamului. Dacă se întâmplă într-o zi de şcoală şi mai aflu şi
că şcoala mea s-a închis, nu contează cât de mare am crescut: mă gândesc de
fiecare dată că asta este cea mai frumoasă senzaţie din lume. Şi nu voi fi
niciodată ca oamenii ăia mari care poartă umbrelă când ninge. Niciodată!
Şcoala tatei s-a închis şi
ea, aşa că ne-a luat, pe mine şi pe Jamie, să ne dăm cu sania în parc, pe
Skeleton Hill. Se spune că acum câţiva ani un ţânc şi-a rupt gâtul la săniuş pe
dealul acela, dar nu ştiu dacă e chiar adevărat sau nu-i decât o poveste. La
întoarcere, am văzut o sanie de lemn cam prăpădită, abandonată lângă stânca
aceea considerată monument indian. Tata a zis s-o las încolo, că-i un gunoi,
dar ceva mi-a spus mie că aş putea face din ea cea mai grozavă sanie din lume.
Aşa că tata m-a lăsat s-o trag până acasă, iar eu mi-am petrecut restul zilei
încercând s-o repar. I-am lipit şipcile laolaltă şi le-am înfăşurat cu bandă
adezivă groasă, ca să fie mai rezistente. Pe urmă am vopsit totul în alb cu
spray-ul rămas de la Sfinxul de Alabastru pe care l-am avut de făcut pentru
Muzeul Egiptean. După ce s-a uscat, am scris cu litere aurii FULGERUL în
mijlocul tăbliei de lemn şi am desenat deasupra literelor simbolul fulgerului.
Trebuie să recunosc că arăta chiar foarte bine.
Tata a
zis:
152
- R.J. PALACIO -
— Uau,
Jackie! Ai avut dreptate în legătură cu sania!
A doua zi ne-am dus la
Skeleton Hill cu Fulgerul. Era cea mai rapidă sanie cu care
m-am dat vreodată – mult, mult, mult mai rapidă decât săniile de plastic pe
care le-am avut până atunci. Afară se mai încălzise, iar zăpada devenise mai
udă şi mai sfărâmicioasă, numai bună pentru făcut bulgări. Jamie şi cu mine am
urcat şi am coborât cu Fulgerul toată după-amiaza. Am stat în
parc până ne-au îngheţat degetele şi ni s-au învineţit buzele. Tata ne-a târât
acasă aproape cu forţa.
Duminică,
zăpada a început să devină cenuşie şi gălbuie, iar apoi o aversă de ploaie a
transformat-o în zloată. Luni, când ne-am întors la şcoală, nu mai rămăsese
zăpadă deloc.
Prima zi după vacanţă a fost ploioasă şi urâtă, o zi posomorâtă.
La fel mă simţeam şi pe dinăuntru.
Prima dată când l-am văzut
pe August, l-am salutat dând din cap. Eram în faţa dulapurilor. Mi-a răspuns
tot dând din cap.
Aş fi
vrut să-i povestesc despre sania mea Fulger, dar nu i-am
povestit.
153
- MINUNEA -
Norocul este de partea celor îndrăzneţi
Principiul
domnului Browne pentru luna decembrie a fost:
„Norocul este de partea celor îndrăzneţi.”
Trebuia
să scriem un paragraf despre un moment din viaţa noastră când am făcut ceva
foarte curajos şi cum ni s-a întâmplat ceva bun pornind de la asta.
Recunosc că m-a pus serios
pe gânduri. Cred că lucrul cel mai curajos pe care l-am făcut a fost să mă
împrietenesc cu August. Dar nu puteam scrie despre asta, evident. Mă temeam că
va trebui să citim tema cu voce tare sau că domnul Browne va afişa ce-am scris
la panoul cu anunţuri, cum face uneori. Aşa că am însăilat în loc o porcărie
despre cum îmi era frică de ocean, când eram mic. A fost o tâmpenie, dar nu
m-am putut gândi la nimic altceva.
Mă întreb despre ce-o fi scris August. Cred că el are o grămadă de
lucruri din care să aleagă.
154
- R.J. PALACIO -
Şcoala particulară
Părinţii mei nu sunt
bogaţi. Spun asta pentru că unii oameni cred că oricine se duce la o şcoală
particulară e bogat, dar în cazul nostru nu-i adevărat. Tata este profesor, iar
mama este asistentă socială, adică nu au genul ăla de serviciu la care oamenii
câştigă catralioane de dolari. Am avut o maşină, dar am vândut-o atunci când
Jamie a început să meargă la Grădiniţa Beecher. Nu locuim într-un complex de
locuinţe sau într-unul din blocurile cu portar de lângă parc. Stăm la ultimul
etaj într-un bloc cu cinci etaje şi fără lift, într-un apartament închiriat de
la o doamnă în vârstă pe care o cheamă doña Petra, de
„cealaltă parte” a bulevardului Broadway. Aşa se numeşte „codificat” zona din
cartierul North River Heights unde oamenilor nu le place să-şi parcheze
maşinile. Jamie şi cu mine împărţim aceeaşi cameră. Îi aud uneori pe ai mei
vorbind despre lucruri de genul: „Mai rezistăm un an fără aer condiţionat?” sau
„Poate că reuşesc să-mi iau două slujbe la vară.”
Azi stăteam în recreaţie cu Julian, Henry şi Miles. Julian, despre
care toată lumea ştie că e bogat, a zis:
— Ce porcărie că trebuie să merg iarăşi la Paris de Crăciun!
E atât de plictisitor!
— Frate,
dar e Parisul, am zis eu ca un idiot.
— Crede-mă, e atât de
plictisitor! a zis el. Bunica locuieşte într-o casă din mijlocul pustiei. O
casă într-un sătuc minuscul, la o oră depărtare de Paris. Jur pe Dumnezeu,
acolo nu se întâmplă nimic! Doar chestii de genul: „Vai,
uite-o muscă pe perete! Vai, uite încă un câine care doarme pe trotuar!
Fantastic!”
Am râs.
Julian poate fi foarte amuzant, uneori.
— Dar
i-am auzit pe părinţi vorbind că vor să facă anul ăsta o petrecere mare şi că
poate nu mai mergem la Paris. Sper să se întâmple aşa. Voi ce faceţi în
vacanţă? ne-a întrebat Julian.
— Pierdem
vremea, am zis eu.
155
- MINUNEA -
— Ce
norocos eşti! a zis el.
— Sper să ningă din nou, am adăugat. Am o sanie nouă, fantastică.
Tocmai mă pregăteam să le povestesc despre Fulger, dar
Miles mi-a luat-o înainte.
— Şi eu am o sanie nouă! a zis el. A cumpărat-o tata de la
Hammacher Schlemmer37. E o adevărată operă de artă!
— Cum
poate fi o sanie operă de artă? a întrebat Julian.
— A
costat vreo opt sute de dolari.
— Uau!
— Ar trebui să mergem cu toţii la săniuş pe Skeleton Hill şi să ne
luăm la întrecere, am zis eu.
— Dealul
ăla e de două parale, a răspuns Julian.
— Ce vorbeşti? am zis eu. Un băiat şi-a rupt gâtul acolo. De asta
se şi cheamă Skeleton Hill38.
Julian a îngustat ochii şi m-a privit ca pe cel mai mare idiot din
lume.
— Se numeşte Skeleton Hill din cauză că acolo a fost un vechi
cimitir indian. Dar ar trebui să se numească Garbage Hill39, e jegos
rău de tot. Ultima dată când am fost acolo era de-a dreptul scârbos, plin de
cutii de suc, sticle sparte şi alte chestii.
— Mi-am lăsat acolo sania cea veche, a zis Miles. Era un gunoi de
tot râsul, dar tot a luat-o cineva!
— Poate
vreun om al străzii care vrea
la săniuş, a râs
Julian.
— Unde ai
lăsat-o? am întrebat eu.
— Lângă stânca cea mare de la baza dealului. Când am trecut
pe-acolo a doua zi, nu mai era. Nici nu mi-a venit să cred că a luat-o cineva!
37 Magazin
exclusivist, cu produse de firmă foarte scumpe şi cu un catalog considerat a
defini tot ceea ce merită să achiziţioneze cei bogaţi şi la modă.
38 Dealul Scheletului, în
traducere liberă.
39 Dealul Gunoaielor.
156
- R.J. PALACIO -
— Uite ce-am putea face, a
zis Julian. Data viitoare când ninge, ne duce tata cu maşina la un teren de
golf din Westchester pe lângă care Skeleton Hill e un nimic! Unde pleci, Jack?
Începusem
să mă îndepărtez.
— Îmi
trebuie o carte din dulap, am minţit eu.
Voiam numai să plec cât mai
repede de lângă ei. Nu mi-aş fi dorit să afle cine era omul străzii care luase
sania.
157
- MINUNEA -
La ştiinţe
Nu sunt cel mai grozav elev
din lume. Ştiu câţiva copii cărora chiar le place şcoala, dar eu n-aş putea
spune sincer că-mi place. Îmi plac anumite părţi din şcoală, de exemplu orele
de sport şi cursul de calculatoare. Îmi plac prânzul şi recreaţiile. Dar una
peste asta, aş putea trăi foarte bine fără şcoală. Cel mai mult urăsc la şcoală
faptul că avem de făcut teme. Nu ajunge că suntem nevoiţi să stăm curs după
curs la şcoală şi să încercăm să nu adormim în timp ce ei ne umplu capul cu o
grămadă de chestii care probabil nu ne vor folosi niciodată, de exemplu cum se
calculează suprafaţa unui cub sau care este diferenţa dintre energia cinetică
şi energia potenţială. Cui naiba îi pasă? Nu i-am auzit niciodată, dar absolut
niciodată pe părinţii mei spunând cuvântul „cinetic”, în toată viaţa mea!
Cel mai puţin dintre toate
îmi place cursul de ştiinţe. Avem o groază de lucru şi nici măcar nu-i amuzant.
Iar profesoara, doamna Rubin, este foarte severă în legătură cu orice, chiar şi
cu felul în care scriem titlurile la începutul referatelor! O dată am luat 2 la
o temă de casă pentru că nu am pus data în colţul de sus al paginii. Nebunie!
Când eu şi cu August încă
mai eram prieteni, mă descurcam binişor la ştiinţe, pentru că August stătea
lângă mine şi mă lăsa să copiez notiţele lui. August are cel mai frumos scris
de mână pe care l-am văzut la vreun copil. Până şi însemnările lui sunt
frumoase: sunt scrise perfect, cu litere rotunde şi legate. Dar acum, când
suntem foşti prieteni, e rău, pentru că nu-l mai pot ruga să mă lase să copiez
notiţele lui.
Azi mă luptam să iau notiţe după ce spunea doamna Rubin (scriu
infect de mână) şi dintr-odată a început să vorbească despre târgul de proiecte
ştiinţifice din clasa a cincea şi despre faptul că va trebui să ne alegem
fiecare o temă pentru proiect.
158
- R.J. PALACIO -
În timp ce ea vorbea, eu mă
gândeam că tocmai am terminat tâmpitul de proiect cu Egiptul, şi deja trebuia
să începem unul nou?! Am exclamat în mintea mea „O, nu!” şi m-am văzut arătând
ca puştiul din Singur acasă, cu gura larg deschisă şi cu
palmele pe obraji. Aşa arătam în sinea mea. Pe urmă m-am gândit la fotografiile
acelea cu feţe de stafii care se topesc pe care le-am văzut undeva, când stau
cu gurile căscate larg şi par să ţipe. Şi brusc mi-a venit în minte o imagine,
o amintire, şi am înţeles ce a vrut Summer să spună cu „Masca însângerată
din Scream”. Este foarte ciudat cum mi-a venit totul în minte,
într-o secundă! Cineva din clasă a purtat de Halloween masca însângerată. Mi-am
amintit că am văzut costumul la câteva bănci de mine. Şi pe urmă a dispărut şi
nu l-am mai văzut.
Fir-ar să
fie! Era August!
Toate
astea mi-au venit în minte la ora de ştiinţe, în timp ce profesoara vorbea.
Fir-ar să
fie!
Vorbisem cu Julian despre
August. Fir-ar să fie! Acum înţelegeam! Fusesem atât de rău! Nu ştiu de ce. Nu
mai sunt sigur nici ce-am spus, dar am fost rău. Durase un minut sau două.
Ştiam că Julian şi restul mă credeau un ciudat pentru că stăteam tot timpul cu
August şi m-am simţit prost. Nu ştiu de ce am spus lucrurile acelea. Mi-au
ieşit pe gură, pur şi simplu. Am fost un prost. Sunt un prost. Doamne! El ar fi
trebuit să vină costumat în Boba Fett. Dar nu, el era masca însângerată care
ţipa în banca de lângă noi. Masca albă, lungă, cu stropi de sânge fals. Cu gura
deschisă larg. Ca un vârcolac care plânge. El era acela.
Am simţit
că îmi vine să vomit.
159
- MINUNEA -
Echipe
N-am mai auzit niciun cuvânt din ce a spus doamna Rubin după
aceea. Bla, bla, bla. Târgul de proiecte ştiinţifice. Bla, bla, bla. Echipe.
Bla, bla. Aşa cum vorbesc adulţii în filmele cu Charlie Brown40. Aşa cum
vorbeşte cineva sub apă. Bâl, bââl, bâl-bâl.
Dintr-odată, doamna Rubin a început să arate spre copiii din
clasă.
— Reid şi Tristan; Maya şi Max, Charlotte şi Ximena, August şi
Jack…
A spus
asta arătând spre noi.
— Miles
şi Amos, Julian şi Henry, Savanna şi…
N-am mai
auzit restul.
— Poftim?
am zis.
A sunat
clopoţelul.
— Nu uitaţi să vă alegeţi împreună cu partenerul un proiect de pe
listă, copii, a zis doamna Rubin, în timp ce toată lumea începuse să plece.
M-am uitat după August, dar el îşi luase rucsacul şi ajunsese deja
la uşă.
Cred că aveam o expresie foarte tâmpită, pentru că Julian a venit
la mine şi mi-a zis:
— Se pare
că tu şi amicul tău sunteţi colegi de echipă.
A spus asta zâmbind, cu nasul pe sus. L-am urât din toate
puterile.
— Alo, Pământul către Jack Will! a zis el, când a văzut că nu-i
răspund.
— Taci
din gură, Julian!
Îmi
puneam caietul în rucsac. Voiam să mă lase-n pace.
— Cred că eşti tare nemulţumit că te-ai procopsit iar cu el, a zis
Julian. Ar trebui să-i spui doamnei Rubin că vrei să schimbi partenerul. Sunt
convins că te-ar lăsa.
— Ba nu
m-ar lăsa, am zis eu.
40 Personajul
principal al benzii desenate Peanuts şi al unui film. 160
- R.J. PALACIO -
—
Întreab-o!
— Nu
vreau.
— Doamnă Rubin? a zis
Julian, întorcându-se şi ridicând mâna.
Doamna Rubin ştergea tabla, în faţa clasei. Şi-a auzit numele şi
s-a întors.
— Nu,
Julian! am urlat eu în şoaptă.
— Ce
este, băieţi? a întrebat nerăbdătoare doamna Rubin.
— Putem schimba echipele, dacă vrem? a zis Julian cu un aer
nevinovat. Jack şi cu mine avem o idee pentru târgul de proiecte pe care am
vrea s-o facem împreună…
— Cred că s-ar putea aranja… a început să spună profesoara.
— Nu, doamnă Rubin, e bine aşa cum este, am zis eu repede,
îndreptându-mă spre uşă. La revedere!
Julian a
alergat după mine.
— De ce-ai făcut asta? a
zis el, ajungându-mă pe scări. Puteam face echipă. Să ştii că nu trebuie să fii
prieten cu Monstrul, dacă nu vrei…
Atunci
i-am dat un pumn. Direct în gură.
161
- MINUNEA -
Pedeapsa
Unele
lucruri nu le poţi explica. Nici măcar nu încerci. Nu ştii de unde să începi.
Când deschizi gura, toate propoziţiile se încâlcesc într-un nod uriaş. Toate
cuvintele ies greşit.
— Jack,
asta-i o faptă foarte, foarte gravă, a spus domnul
Tushman.
Eram la el în birou, pe un scaun în faţa lui şi mă uitam la
desenul cu dovleacul de pe peretele din spate.
— Unii copii au fost exmatriculaţi pentru un astfel de gest, Jack!
Ştiu că eşti un băiat bun şi nu vreau să se întâmple asta, dar trebuie să-mi
explici.
— Ţie
nu-ţi stă în fire să te porţi aşa, a zis mama.
Venise de la serviciu imediat ce o anunţaseră. Îmi dădeam seama că
oscila între a fi extrem de supărată sau extrem de surprinsă.
— Am
crezut că tu şi Julian sunteţi prieteni, a zis domnul
Tushman.
— Nu
suntem prieteni, am zis.
Stăteam
cu braţele încrucişate la piept.
— Dar cum să-i dai cuiva un pumn în gură, Jack? a zis mama,
ridicând tonul. Ce-a fost în mintea ta?
S-a uitat
la domnul Tushman.
— Vă spun sincer, n-a mai
lovit pe nimeni, niciodată. Nu-i stă în fire.
— Lui
Julian i-a curs sânge din gură, Jack, a zis domnul
Tushman. I-ai scos un dinte, ştii asta?
— Era
doar un dinte de lapte, am zis eu.
— Jack! a
zis mama, clătinând din cap.
— Aşa a
spus sora Molly!
— Nu
despre asta vorbim! a strigat mama.
— Vreau doar să ştiu de ce, a spus domnul Tushman, ridicând din
umeri.
— Ar fi
şi mai rău, am oftat eu.
—
Spune-mi, Jack!
162
- R.J. PALACIO -
Am ridicat din umeri, dar
n-am zis nimic. Nu puteam. Dacă mărturiseam că Julian îl făcuse pe August
„monstru”, atunci ar fi vorbit despre asta cu Julian, apoi Julian i-ar fi spus
cum îl vorbisem şi eu de rău pe August, şi toată lumea ar fi aflat.
— Jack! a
zis mama.
Am
început să plâng.
— Îmi
pare rău…
Domnul Tushman a ridicat
din sprâncene şi a dat din cap, dar n-a spus nimic. În loc de asta a început
să-şi sufle în pumni, cum faci când ai mâinile reci.
— Jack, a zis el, chiar nu ştiu ce să spun. Ai lovit cu pumnul un
copil. Avem reguli clare în legătură cu un astfel de comportament, ştii bine.
Înseamnă exmatriculare automată. Iar tu nici măcar nu încerci să-mi explici.
Acum plângeam tare, iar când mama m-a luat în braţe, am izbucnit
în hohote.
— Hai să… a zis domnul
Tushman, scoţându-şi ochelarii ca să-i şteargă. Hai să facem aşa! Săptămâna
viitoare suntem oricum în vacanţa de iarnă. Ce-ar fi să rămâi acasă cât mai
avem până atunci? După vacanţă, te întorci şi o luăm de la capăt. Ca şi cum nu
s-ar fi întâmplat nimic. Un nou început, ca să zic aşa.
— Sunt
exmatriculat? am întrebat printre lacrimi.
— Teoretic, eşti, a zis el
ridicând din umeri, dar numai pentru câteva zile. Şi încă ceva. Cât timp stai
acasă, vei avea timp să te gândeşti la ce s-a petrecut. Iar dacă vrei să-mi
scrii o scrisoare şi să-mi explici ce s-a întâmplat şi dacă îi scrii lui Julian
o scrisoare ca să-ţi ceri scuze, atunci vom adăuga aceste scrisori la dosarul
tău, bine? Du-te acasă, stai de vorbă cu mama şi cu tata şi poate că mâine vei
vedea totul mai limpede.
—
Mi se pare un plan bun, domnule Tushman, a
încuviinţat mama. Mulţumim.
— Totul o să fie bine, a zis domnul Tushman, îndreptându-se spre
uşă, care era închisă. Ştiu că eşti un
163
- MINUNEA -
copil
bun, Jack. Şi ştiu că până şi copiii buni fac uneori prostii, aşa-i?
A deschis
uşa.
— Vă mulţumesc că sunteţi atât de înţelegător, a zis mama,
strângându-i mâna.
— Cu
plăcere, a zis el.
S-a aplecat spre mama şi i-a spus la ureche ceva ce eu n-am auzit.
— Ştiu,
mulţumesc, a zis mama, încuviinţând din cap.
— Puştiule, mi-a zis el mie, punându-mi mâinile pe umeri.
Gândeşte-te la ce ai făcut, da? Şi vacanţă plăcută! Hanuka41
fericită!
Crăciun fericit! Kwanzaa42 fericită!
Mi-am
şters nasul cu mâneca şi am pornit spre uşă.
— Mulţumeşte-i domnului Tushman, mi-a zis mama, bătându-mă uşurel
pe umăr.
M-am oprit şi m-am întors, dar n-am putut să mă uit la director.
—
Mulţumesc, domnule Tushman, am spus.
— Pa,
Jack, mi-a răspuns el.
Apoi am
ieşit.
41 Sărbătoare evreiască,
numită şi Sărbătoarea Luminilor. Se sărbătoreşte timp de opt zile şi are loc
aproximativ în aceeaşi perioadă cu Crăciunul.
42 Sărbătoare afro-americană
care are loc în Statele Unite între 26 decembrie şi 1 ianuarie.
164
- R.J. PALACIO -
Felicitări de sezon
În mod destul de ciudat,
când am ajuns acasă şi mama a adus poşta, primiserăm felicitări atât de la
familia lui Julian, cât şi de la familia lui August. Felicitarea de la Julian
era o poză de-a lui cu cravată, în care arăta de parcă urma să se ducă la operă
sau undeva de felul ăsta. Felicitarea de la August era un câine drăguţ care
purta coarne de ren, nas roşu şi cizmuliţe roşii. Într-o bulă desenată deasupra
capului câinelui scria: „Ho, ho, ho!”, iar în interiorul felicitării scria:
Familiei
lui Will, pace pe Pământ.
Cu drag,
Nate,
Isabel, Olivia, August (şi Daisy)
— Drăguţă felicitare, nu? i-am zis mamei, care abia dacă îmi
adresase vreo vorbă tot drumul spre casă.
Cred că
pur şi simplu nu ştia ce să spună.
—
Probabil că e câinele lor, am continuat.
— Vrei
să-mi spui ce se petrece în mintea ta, Jack? m-a
întrebat mama serios.
— Pun pariu că fac o felicitare cu fotografia câinelui lor în
fiecare an, am zis.
Mi-a luat felicitarea din
mână şi a privit-o cu atenţie. Pe urmă a ridicat din sprâncene şi din umeri şi
mi-a dat-o înapoi.
— Suntem foarte norocoşi, Jack. Există o mulţime de lucruri faţă
de care ne purtăm ca şi cum ni s-ar cuveni…
— Ştiu,
am zis.
Ştiam ce vrea să spună, chiar fără să aducă vorba despre asta.
— Am auzit că mama lui Julian
a scos cu Photoshop faţa lui August din fotografia clasei, după ce a primit-o.
A făcut copii noi şi le-a dat câte una şi altor mame, am continuat eu.
— Asta-i de-a dreptul îngrozitor, a zis mama. Oamenii sunt nişte…
Nu sunt întotdeauna aşa cum ar trebui să fie.
165
- MINUNEA -
— Ştiu.
— De asta
l-ai lovit pe Julian?
— Nu.
Pe urmă
i-am spus de ce i-am dat un pumn lui Julian. Şi i-am spus că August era acum
fostul meu prieten. Şi i-am povestit despre Halloween.
166
- R.J. PALACIO -
Scrisori, e-mailuri,
Facebook,
mesaje pe telefon
18 decembrie
Dragă domnule Tushman,
Îmi pare foarte, foarte rău că i-am dat un pumn lui Julian. A fost
foarte, foarte greşit din partea mea să fac aşa ceva. Îi scriu şi lui o
scrisoare ca să-i spun asta. Dacă nu vă deranjează, aş prefera foarte mult să
nu vă spun de ce am făcut ce am făcut, pentru că oricum nu ar îndrepta
lucrurile. De asemenea, nu aş vrea ca Julian să aibă necazuri pentru că a spus
ceva ce nu trebuia să spună.
Al
dumneavoastră sincer,
Jack Will
18 decembrie
Dragă Julian,
Îmi pare foarte, foarte, foarte rău că te-am lovit. A fost greşit
din partea mea. Sper că te simţi bine. Sper că dintele cel nou creşte repede.
Cu ai mei aşa se întâmplă.
Cu
sinceritate,
Jack
Will
26 decembrie
Dragă Jack, îţi mulţumesc foarte mult pentru scrisoare. Iată un
lucru pe care l-am învăţat în cei douăzeci de ani petrecuţi ca director de
gimnaziu: există aproape întotdeauna mai mult de
167
- MINUNEA -
două feţe ale fiecărei poveşti. Chiar dacă nu
ştiu detaliile, am o bănuială despre scânteia care a produs confruntarea cu
Julian.
Deşi nimic nu justifică
„niciodată!” lovirea altui elev, ştiu că prietenii buni merită uneori apăraţi.
Acest an a fost greu pentru mulţi dintre elevi, pentru că aşa este de obicei
primul an de gimnaziu.
Ţine-te în continuare de
treabă şi fii mai departe băiatul bun pe care îl ştim cu toţii!
Toate cele bune,
Lawrence Tushman
Directorul şcolii
To: ltushman@beecherschool.edu
Cc: johnwill@phillipsacademy.edu;
amandawill@copperbeech.org
Fr: melissa.albans@rmail.com
Subject: Jack Will
Dragă domnule Tushman,
Am discutat ieri cu Amanda şi John Will. Şi-au exprimat regretul
că Jack l-a lovit cu pumnul în gură pe Julian, fiul nostru. Vă scriu pentru a
vă anunţa că soţul meu şi cu mine sprijinim decizia dumneavoastră de a-i
permite lui Jack să se întoarcă la Şcoala Beecher după o eliminare de două
zile.
Deşi consider că lovirea unui copil este, în alte şcoli, un motiv
suficient pentru exmatriculare, sunt de acord că o măsură atât de severă nu se
impune aici. Cunoaştem familia lui Will de pe vremea când copiii noştri erau la
grădiniţă şi suntem convinşi că vor lua toate măsurile pentru a se asigura că
astfel de lucruri nu se vor mai petrece.
168
- R.J. PALACIO -
Mă întreb însă dacă acest comportament violent neaşteptat din
partea lui Jack n-ar putea fi rezultatul unei presiuni prea mari pe umerii lui
tineri. Mă refer în mod explicit la acel copil cu nevoi speciale cu care atât
lui Jack, cât şi lui Julian li s-a cerut să se „împrietenească”. Privind
retrospectiv şi văzându-l pe acest copil la diverse manifestări şcolare şi în
fotografia clasei, mă gândesc că s-ar putea să fie prea mult să le cerem
copiilor noştri un astfel de efort. În orice caz, atunci când Julian a
recunoscut că îi este greu să fie prieten cu acel copil, i-am spus să se simtă
„fără obligaţii” în acest sens. Noi credem că tranziţia de la şcoala primară la
gimnaziu este destul de grea şi fără a le atribui poveri şi greutăţi suplimentare
acestor tineri cu minţi impresionabile. Vreau să menţionez şi că, în calitate
de membră a Consiliului Şcolar, m-am simţit descumpănită că cererile de
înscriere nu au fost studiate mai atent, ţinând cont de faptul că Şcoala
Beecher nu este o şcoală de integrare, care să se adreseze şi copiilor cu nevoi
speciale. Există mulţi părinţi „printre care mă număr şi eu” care se întreabă
dacă acest copil ar fi trebuit admis în şcoala noastră. În cele din urmă, sunt
oarecum descumpănită că acest copil nu a fost supus unui proces standard de
admitere (cu interviu, de exemplu), la fel ca restul copiilor care au început
gimnaziul în acest an.
Numai
bine!
Melissa
Perper Albans
To: melissa.albans@rmail.com
Fr: ltushman@beecherschool.edu
Cc: johnwill@phillipsacademy.edu;
amandawill@copperbeech.org
Subject: Jack Will
169
- MINUNEA -
Dragă doamnă Albans,
Vă mulţumesc pentru mesajul în care v-aţi subliniat îngrijorările.
Dacă nu aş fi fost convins că Jack Will îşi regretă fapta foarte mult şi dacă
nu aş crede pe deplin că nu va repeta ce a făcut, vă asigur că nu i-aş fi
permis să revină la Şcoala Beecher.
În ce priveşte îngrijorările dumneavoastră în legătură cu noul
nostru elev, August, vă rog să reţineţi că nu are nevoi speciale. Nu este nici
neputincios, nici handicapat şi nici întârziat în dezvoltare în vreun fel.
Aşadar, nu există niciun motiv pentru a bănui că cineva trebuie să-şi facă
probleme în legătură cu admiterea lui la Şcoala Beecher – fie ea şcoală de
integrare sau nu. În ce priveşte procesul de admitere, directorul comisiei de
admitere şi cu mine ne-am folosit de dreptul regulamentar de a-l intervieva pe
August la el acasă, din motive evidente. Această uşoară abatere de la protocol
a fost îndreptăţită şi nu a prejudiciat în niciun fel procesul de selecţie al
cererilor de înscriere. August este un elev eminent şi a câştigat prietenia
unor tineri minunaţi, printre care se numără şi Jack Will.
La începutul anului şcolar, când am rugat câţiva copii să
organizeze un fel de „comitet de primire” pentru August, am făcut-o ca să-i
uşurez tranziţia către mediul şcolar. Nu am considerat că rugămintea de a fi
prietenoşi în mod special cu un elev nou le va aduce „poveri şi greutăţi”
suplimentare. De fapt, m-am gândit că i-ar învăţa câteva lucruri despre
compasiune, prietenie şi loialitate.
După cum s-a dovedit, Jack Will nu a fost nevoit să înveţe niciuna
dintre aceste calităţi, pentru că le avea deja din belşug.
170
- R.J. PALACIO -
Vă mulţumesc din nou
pentru că ţineţi legătura cu mine.
Toate cele bune,
Lawrence Tushman
To: melissa.albans@rmail.com
Fr: johnwill@phillipsacademy.edu
Cc: ltushman@beecherschool.edu;
amandawill@copperbeech.org
Subject: Jack
Bună, Melissa,
Îţi mulţumesc că ai fost atât de înţelegătoare în privinţa incidentului
cu Jack. După cum ştii, îi pare foarte rău pentru ce a făcut. Sper că vei
accepta oferta noastră de a plăti vizitele la dentist pentru Julian.
Suntem impresionaţi de preocuparea ta în legătură cu prietenia
dintre Jack şi August. Să ştii că l-am întrebat pe Jack dacă simte vreo
presiune în acest sens şi a răspuns foarte ferm că nu. Îi place compania lui
August şi simte că şi-a făcut un prieten bun.
Vă dorim un An Nou
fericit! John şi Amanda Will
Salut, August,
Jacklope Will vrea să fiţi prieteni pe Facebook.
Jacklope Will
32 de prieteni comuni
Mulţumim!
Echipa
Facebook
171
- MINUNEA -
To: auggiedoggiepullman@email.com Subject: Iertare!!!!!! Message:
Salut august. Sunt eu Jack Will. Am observat că nu-s pe lista ta
de prieteni. Sper să mă bagi din nou, că-mi pare tare rău. Am vrut numai să
ştii asta. Iartă-mă! Ştiu de ce eşti supărat pe mine şi-mi pare rău n-am vrut
să zic ce-am zis. Am fost un prost. Sper că mă poţi ierta.
Sper să fim iară
prieteni. Jack
1 mesaj nou.
De la: AUGUST
31 dec. 16:47
primit mesaj ştii de ce-s supărat?? Summer ţi-a zis?
1 mesaj nou.
De la: JACKWILL
31 dec. 16:49
Mi-a zis masca însângerată ca pont şi n-am înţeles apoi mi-am adus
aminte costumul de Halloween. N-am ştiut că eşti tu credeam că eşti Boba Fett.
1 mesaj nou.
De la: AUGUST
31 dec. 16:51
M-am
răzgândit în ultima clipă. Chiar l-ai pocnit pe Julian?
172
- R.J. PALACIO -
1 mesaj nou.
De la: JACKWILL
31 dec. 16:45
I-am dat
un pumn şi i-am scos o măsea. Una de lapte.
1 mesaj nou.
De la: AUGUST
31 dec. 16:55
de ce l-ai pocnit???????
1 mesaj nou.
De la: JACKWILL
31 dec. 16:56
Nu ştiu
1 mesaj nou.
De la: AUGUST
31 dec. 16:58
minţi, a zis ceva de mine aşa-i?
1 mesaj nou.
De la: JACKWILL
31 dec. 17:02
e un infect, dar şi eu am fost infect. Îmi pare tare tare tare rău
pentru ce-am zis, frate, da? preteni iară?
1 mesaj nou.
De la: AUGUST
31 dec. 17:03
ok
173
- MINUNEA
-
1 mesaj nou.
De la: JACKWILL
31 dec. 17:03
superrr!!!
1 mesaj nou.
De la: AUGUST
31 dec. 17:06
dar să-mi spui adevărul, da?
chiar ai vrea să te sinucizi dac-ai fi eu?
1 mesaj nou.
De la: JACWILL
31 dec. 17:08
nu!!!!!
jur pe viaţa mea!
dar aş vrea să mă sinucid dac-aş fi Julian
1 mesaj nou.
De la: AUGUST
31 dec. 17:10
lol
da frate preteni iară
174
- R.J. PALACIO -
Întoarcerea din vacanţa de
iarnă
În ciuda celor spuse de
Tushman, când m-am întors la şcoală în ianuarie n-a fost ca şi cum nu s-ar fi
întâmplat nimic. De fapt, lucrurile au stat ciudat chiar din clipa în care am
ajuns dimineaţă la dulapul meu. Sunt vecin de dulap cu Amos, care a fost
întotdeauna un băiat dintr-o bucată. Eu i-am zis „Salutare, care-i treaba?”,
iar el m-a salutat doar dând din cap, şi-a încuiat dulapul şi a plecat. Mi s-a
părut bizar. Pe urmă i-am zis „Care-i treaba?” lui Henry, care nici măcar n-a
schiţat un zâmbet, s-a uitat în altă parte.
Aha, deci ceva se întâmpla!
În cinci minute deja îmi dăduseră cu flit doi băieţi. Nu că i-ar fi numărat
cineva. Am zis să mai încerc şi cu Tristan şi – bum! – acelaşi rezultat. El
părea chiar nervos, parcă i-ar fi fost frică să vorbească cu mine.
Na, că m-am trezit cu ciumă! m-am gândit. Asta era răzbunarea lui
Julian.
Cam aşa mi-a mers toată
dimineaţa. Nu vorbea nimeni cu mine. Nu-i adevărat: fetele se purtau absolut
normal. Şi, desigur, August vorbea cu mine. Şi trebuie să recunosc că m-au
salutat cei doi Max, ceea ce m-a făcut să mă simt foarte prost, pentru că nu-mi
pierdusem vremea cu ei nici măcar o dată în cei cinci ani de când eram în
aceeaşi clasă.
Am sperat că la prânz o să
fie mai bine, dar n-a fost. M-am aşezat la masa mea obişnuită, lângă Luca şi
Isaiah. Mi-am zis că, întrucât nu făceau parte din grupul super-popularilor, ci
doar din gaşca de mijloc, voi fi în siguranţă cu ei. Dar abia dacă au dat din
cap când i-am salutat. Când a fost strigată masa noastră, şi-au luat tăvile şi
nu s-au mai întors. I-am văzut aşezându-se la o altă masă, în celălalt capăt al
cantinei. Nu stăteau chiar la masa lui Julian, dar pe-aproape, erau în
vecinătatea grupului popular. Fusesem exclus. Ştiam că într-a cincea se
întâmplă să schimbi masa, dar nu crezusem niciodată că o să mi se întâmple mie.
175
- MINUNEA -
Mă simţeam groaznic, singur
la masă. Aveam impresia că toată lumea mă priveşte. Era ca şi cum n-aş fi avut
prieteni. M-am hotărât să sar peste prânz şi să mă duc la bibliotecă să citesc.
176
- R.J. PALACIO -
Războiul
Charlotte mi-a spus de ce mă vedea toată lumea cu ochi răi, pentru
că ea ştia din interior. La sfârşitul zilei am găsit un bilet în dulap:
„Ne întâlnim în sala 301 imediat după ore. Vino singur!
Charlotte.”
Când am
intrat, ea era deja acolo.
—
Salutare, am zis.
— Bună, a
zis ea.
S-a dus la uşă, s-a uitat în stânga şi în dreapta, a închis uşa şi
a încuiat-o pe dinăuntru. Pe urmă s-a întors cu faţa la mine şi a început să-şi
roadă unghiile în timp ce vorbea.
— Uite, îmi pare rău de ce se întâmplă şi vreau să-ţi spun ce ştiu
eu. Promiţi să nu spui la nimeni că am vorbit cu tine?
— Promit.
— Julian a organizat în
vacanţă o petrecere uriaşă, a zis Charlotte. Adică, realmente uriaşă. Prietenul
soră-mii şi-a făcut anul trecut tot acolo aniversarea de 16 ani. A avut vreo
200 de invitaţi, aşa că locul e uriaş de-a dreptul.
— Da, şi?
— Da, şi…
au fost acolo aproape toţi din anul nostru.
— Nu
chiar toţi, am glumit eu.
— Da, nu chiar toţi. Dar au
fost chiar şi unii părinţi. De exemplu, părinţii mei au fost. Ştii că mama lui
Julian este vicepreşedinta Consiliului Şcolar, da? Cunoaşte o groază de
lume. Una peste alta, la petrecere, Julian s-a plimbat de colo până colo şi
le-a spus tuturor că l-ai pocnit pentru că ai probleme emoţionale serioase…
— Ce?!
— Şi că trebuia să fii exmatriculat, dar că părinţii lui au
implorat şcoala să nu te dea afară.
—
Poftim?!
— Şi că nimic nu s-ar fi întâmplat dacă Tushman nu te-ar fi forţat
să fii prieten cu Auggie. A zis că mama lui consideră, citez, „că ai clacat
psihic sub presiune…”.
177
- MINUNEA
-
Nu-mi
venea să-mi cred urechilor.
— Dar n-a
crezut nimeni asta, nu? am zis. A ridicat din umeri.
— Nu asta-i problema, a zis ea. Problema este că Julian chiar e
foarte popular. Şi, ştii, mama a auzit că mama lui face presiuni la şcoală să
se revizuiască cererea de admitere a lui Auggie la Beecher.
— Poate
face asta?
— Problema este că Beecher nu-i o şcoală de integrare. Adică nu-i
o şcoală unde să se amestece copii normali cu copii cu nevoi speciale.
— Asta-i
prostie curată. Auggie nu are nevoi speciale.
— Da, dar ea spune că dacă şcoala îşi schimbă felul în care
procedează…
— Dar
nu-şi schimbă nimic!
— Ba da. N-ai observat că
au schimbat tema expoziţiei de desen de la Anul Nou? În anii trecuţi, cei din
clasa a cincea se prezentau cu autoportrete, dar nouă ni s-a cerut să ne facem
autoportrete caraghioase, în chip de animale. Îţi aduci aminte?
— Ce să
zic, mare lucru…
— Ştiu!
Nu spun că sunt de acord, spun doar ce spune ea.
— Am
priceput, dar e o porcărie…
— Ştiu. Oricum, Julian a
zis că prietenia ta cu Auggie te trage în jos şi că, pentru binele tău, ar
trebui să încetezi să mai petreci atâta timp cu el. Şi că dacă vezi că începi
să-ţi pierzi vechii prieteni, o să te trezeşti. Aşa că, pentru binele tău, el
n-o să-ţi mai fie deloc prieten.
— Pauză de ştiri: eu am fost
primul care a încetat prietenia cu el.
— Da, dar el i-a convins pe toţi băieţii să nu mai fie prieteni cu
tine, pentru binele tău. De asta nu mai vorbeşte nimeni cu tine.
— Dar tu
vorbeşti.
— Mda, e mai mult o chestie între băieţi, mi-a explicat Charlotte.
Fetele rămân neutre. În afară de grupul Savannei,
178
- R.J. PALACIO -
desigur, care merge peste tot cu grupul lui Julian. Dar pentru
restul este un război între băieţi.
Am dat
din cap în semn că am înţeles. Ea a lăsat capul într-o parte şi s-a bosumflat,
ca şi cum i-ar fi părut rău pentru mine.
— E bine
că ţi-am spus toate astea? m-a întrebat.
— Da! Sigur! Puţin îmi pasă cine vorbeşte cu mine şi cine nu, am
minţit eu. Toată povestea asta-i o tâmpenie.
Ea a dat
din cap aprobator.
— Auzi,
Auggie ştie ceva? am întrebat-o.
— Sigur
că nu. Cel puţin nu de la mine.
— Dar
Summer?
— Nu cred. Ştii, eu mai bine aş pleca. În caz că te interesează,
mama mea crede că mama lui Julian e absolut idioată. Zice că i se pare că
oamenilor ca ea le pasă mai mult cum arată poza clasei, decât să se poarte cum
trebuie. Ai aflat de treaba cu Photoshopul, nu?
— Da, mi
s-a făcut greaţă.
— Şi mie, a aprobat Charlotte. Acum o să plec. Am vrut doar să
ştii cum stă treaba.
—
Mulţumesc, Charlotte.
— Te anunţ
dacă mai aflu ceva, a zis.
Înainte să iasă pe uşă, s-a uitat din nou în stânga şi în dreapta,
să fie sigură că n-o vede nimeni. Chiar dacă era neutră, presupun că tot nu
voia s-o vadă cineva cu mine.
179
- MINUNEA -
Schimbarea meselor
Prost cum sunt, m-am aşezat
a doua zi la masă cu Tristan, cu Nino şi cu Pablo. M-am gândit că n-ar fi o
problemă, pentru că ei nu sunt nici populari, dar nici nu ies în pauză să
joace Dungeons & Dragons. Sunt undeva la mijloc. La
început mi s-a părut că am dat lovitura, pentru că erau prea de treabă ca să se
fi făcut că nu mă văd când m-am dus la masa lor. Mi-au spus toţi „Salut”, deşi
mi-am dat seama că au schimbat priviri între ei. Dar pe urmă s-a întâmplat la
fel ca ieri. S-a strigat masa noastră, şi-au luat mâncarea şi s-au dus la o
masă din altă parte a cantinei.
Din nefericire, era de serviciu doamna G., care a văzut ce s-a
întâmplat şi s-a dus după ei.
— Nu aveţi voie să faceţi
asta, băieţi, i-a dojenit ea în gura mare. Nu suntem genul ăsta de şcoală. Întoarceţi-vă
la masa voastră!
Straşnic, de parcă asta
m-ar fi ajutat cu ceva! Până să se-ntoarcă la masă, mi-am luat tava şi am
plecat iute. Am auzit-o pe doamna G. strigându-mă, dar m-am prefăcut că n-o aud
şi am continuat să merg spre peretele celălalt, în spatele bufetului.
— Stai cu
noi, Jack!
Era Summer. Ea şi cu August şedeau la masa lor obişnuită şi îmi
făceau amândoi semn cu mâna să mă duc la ei.
180
- R.J. PALACIO -
De ce nu am stat cu August
în prima zi de şcoală
Bine, sunt complet ipocrit.
Ştiu. Îmi aduc aminte că l-am văzut pe August la cantină, în prima zi de
şcoală. Toată lumea se uita la el. Toată lumea vorbea despre el. Pe atunci nu
se obişnuise nimeni cu faţa lui şi nici nu ştiau că urma să vină la Beecher,
aşa că a fost un mare şoc pentru mulţi să-l vadă în prima zi de şcoală. Unora
dintre copii chiar le era frică să se apropie de el.
Când l-am văzut în faţa mea
la cantină, am ştiut că nu are lângă cine să se aşeze, dar efectiv nu am putut
să mă duc să stau cu el. Însă petrecusem cu el toată dimineaţa, pentru că
avuseserăm multe cursuri împreună, şi cred că voiam şi eu să mai stau puţin cu
alţi copii. Aşa că, atunci când l-am văzut aşezându-se la o masă de cealaltă
parte a bufetului, am căutat o masă cât mai îndepărtată de a lui. M-am aşezat
cu Luca şi cu Isaiah, deşi nici nu-i cunoşteam, şi am vorbit tot timpul despre
baseball, iar în recreaţie am jucat baschet cu ei. După aceea, ei au devenit
colegii mei de masă.
Am aflat că Summer s-a
aşezat lângă August, ceea ce m-a surprins, pentru că ea nu era unul dintre
copiii cu care vorbise Tushman să fie prieteni cu Auggie. Aşa că am ştiut că o
făcuse numai ca să fie drăguţă, iar asta mi s-a părut foarte
curajos.
Acum stăteam şi eu cu
Summer şi cu August, iar ei erau drăguţi cu mine ca de obicei. I-am pus la
curent cu tot ce-mi spusese Charlotte, mai puţin cu faptul că „cedasem psihic”
pentru că fusesem silit să fiu prieten cu Auggie, cu partea în care mama lui
Julian spunea că Auggie ar avea nevoi speciale şi cu partea legată de Consiliul
Şcolar. De fapt, cred că le-am spus numai că Julian dăduse o petrecere mare în
vacanţă şi îi întorsese pe toţi băieţii dintr-a cincea împotriva mea.
181
- MINUNEA -
— Mă simt tare ciudat, am
zis, să nu vorbească lumea cu mine şi să se poarte ca şi cum nici n-aş exista.
Auggie a
început să zâmbească.
— Aşa ţi se pare? a zis el
sarcastic. Bun venit în lumea mea!
182
- R.J. PALACIO -
Tabere
— Iată care sunt taberele oficiale, a zis Summer a doua zi la
prânz.
A scos o foaie de hârtie
împăturită şi a desfăcut-o. Avea trei coloane de nume.
Tabăra
lui Jack
Jack
August
Reid
Max G.
Max W.
Tabăra
lui Julian
Miles
Henry
Amos
Simon
Tristan
Pablo
Nino
Isaiah
Luca
Jake
Toland
Roman
Ben
Emmanuel
Zeke
Tomaso
Tabăra
neutră
Malik
Remo
Jose
183
- MINUNEA -
Leif
Ram
Ivan
Russell
— De unde ai hârtia asta? a
zis Auggie, uitându-se peste umărul meu în timp ce eu citeam numele.
— Charlotte a făcut-o, a
răspuns repede Summer. Mi-a dat-o în ultima pauză. A spus că ea crede că ar
trebui să ştii cine-i de partea ta, Jack.
— Nu-s
prea mulţi, asta-i sigur, am zis eu.
— Dar
Reid este, a zis ea. Şi cei doi Max.
— Grozav!
Tocilarii sunt cu mine.
— Nu fi rău, a zis Summer.
Apropo, cred că Charlottei îi placi.
— Mda,
ştiu.
— Ai de
gând s-o inviţi în oraş?
— Glumeşti! Nu pot, mai ales acum, când toată lumea se poartă de
parcă aş avea ciumă.
Cum mi-au
ieşit vorbele pe gură, cum mi-am dat seama că n-ar fi trebuit să le spun. S-a
lăsat o linişte jenantă. M-am uitat la Auggie.
— E-n
regulă, a zis. Ştiu despre jocul lor.
— Îmi
pare rău, am zis.
— Dar nu ştiam că-i spun
Ciumă, a zis. Am crezut că-i spun Brânză împuţită sau cam aşa ceva.
— Da, ca
în Jurnalul unui puşti, am încuviinţat eu.
— Ciumă sună mai fain, a glumit el. Ca şi cum cineva s-ar putea
molipsi de „boala mortală a urâţeniei”, a zis el, făcând cu degetele în aer
semnul ghilimelelor.
— Mie mi se pare groaznic, a zis Summer, dar Auggie a ridicat din
umeri şi a sorbit îndelung din cutia cu suc.
— În
orice caz, n-o invit pe Charlotte nicăieri, am zis eu.
— Mama crede că suntem prea mici pentru întâlniri, a răspuns
Summer.
— Dar
dacă te-ar invita Reid? am întrebat-o. Te-ai duce?
184
- R.J.
PALACIO -
Mi-am dat
seama că era surprinsă.
— Nu! a
zis ea.
— Am pus
doar o întrebare, am râs eu. Ea a clătinat din cap şi a zâmbit.
— De ce
ai întrebat? Ce ştii?
— Nimic!
Doar am întrebat! am zis.
— Să ştii că sunt de acord cu mama, a zis ea. Cred că suntem prea
tineri pentru întâlniri. Nu văd care-i graba.
— Sunt de acord, a zis
August. Deşi e păcat, cu atâtea fete care se dau mereu la mine.
A spus
asta într-un fel atât de nostim, încât am izbucnit în râs şi laptele pe care îl
beam mi-a ieşit pe nas, făcându-ne pe urmă pe toţi să hohotim ţinându-ne de
burtă.
185
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu