,,Micul iepuras'' ,cu fisa

Micul

 Iepuraş

În pădure trăiesc multe animale care sunt diferite în foarte multe feluri, poate ca şi copiii de la şcoală sau personajele din povestea pe care urmează să o citesc. Un personaj din pădure pe care toate animalele îl cunoşteau era Marele Urs Maro. Celelalte animale din pădure nu îl plăceau pentru că se lega de toată lumea. Se dădea mare pentru simplul motiv că putea  speria celelalte animale când se jucau, şi fugea după ele ca să le rănească sau ca să le mănânce. Se părea că în pădure nu există nici un animal suficient de mare sau de puternic care să îl poată opri pe Marele Urs Maro.

Într-o  zi , Micul  Iepuraş  se  plimba  prin  pădure  văzându-şi  de  treaba  lui,  când  a simţit pământul zguduindu-se sub el şi a auzit lemnele uscate rupându-se sub greutatea unor  picioare.  Nu  era  greu  de  ghicit  ale  cui  erau.  Marele  Urs maro  venea către  el.  În acelaşi moment, Micul Iepuraş a simţit frică. Să fugă cum făcea întotdeauna? Era sătul de atâta fugă, întotdeauna să-i fie frică când era Marele Urs Maro în preajmă. Dar era prea mic şi prea slab să stea şi să lupte. În vreme ce se gândea ce să facă ,a văzut nişte oase pe jos, în apropiere. Se prea poate că Micul Iepuraş era micuţ şi înfricoşat, dar era mai deştept şi mai şmecher decât Marele Urs Maro. Mergând către oase s-a aşezat şi a început  să  le  mestece  cu  spatele  întors  curajos  către  Marele  Urs  Maro. A aşteptat  cu răbdare,  ascultând  zgomotul  făcut  de  picioarele  ursului  până  când  acesta  a  ajuns  în apropiere. Micul Iepuraş a spus cu voce tare "Mmmm, ce delicios a fost ursul maro pe care tocmai l-am mâncat. Încă mi-e foame. Aş vrea să mai găsesc unul să mănânc".

Marele Urs Maro era obişnuit să i se facă pe plac. Alunga alte creaturi din calea sa după cum avea chef. Călca peste ele fără să-i pese cât de tare le rănea. Nu era obişnuit să-i  fie  frică  pentru  că  în  pădure  nu  era  nimeni  mai  mare  sau  mai  răutăcios  decât  el. Totuşi,  gândul  că  ar  putea  fi  mâncat  l-a  oprit  din  drum.  Pentru  prima  dată  el  a  simţit teamă.  Chiar  putea  un  iepuraş  să  prindă  şi  să  mănânce  un  urs?  Nu  era  pregătit  să  îşi asume  acest  risc , aşa  că  a  dat  înapoi  încetişor  în  pădure,  în  final  întorcându-se  şi dispărând între copaci cu un răsuflat de uşurare. "Am fost aproape" şi-a spus. "Mă bucur că am scăpat de iepuraşul cel răutăcios".

Sus într-un copac, nevăzută de Marele Urs Maro şi Micul Iepuraş, Veveriţa privise ceea ce se întâmplase. Poate că, dacă i-ar fi spus Marelui Urs Maro cum îl păcălise Micul Iepuraş ,atunci Marele Urs Maro l-ar fi privit ca pe un prieten şi ar fi avut grijă de el şi de familia sa. Aşa că Veveriţa s-a grăbit să coboare ... dar nu suficient de repede, pentru că Micul  Iepurş  s-a  întors  şi  a  văzut  cum  cobora  pe  trunchiul  copacului  şi  fugea  după Marele Urs Maro.

Când  Veveriţa  l-a  ajuns  pe  Marele  Urs  Maro  i-a  spus  ceea  ce  văzuse  întrebând dacă  puteau  fi  prieteni.  Cu  siguranţă  că  Marele  urs  Maro  nu  era  prea  deştept  dar  îşi dădea seama când cineva îl făcea să pară ca un caraghios. S-a enervat şi a spus cu o voce iritată: "Urcă-te pe umărul meu, veveriţă!" a spus el ursuz. "Trebuie să mergem să vedem ce e de făcut cu iepuraşul cel ticălos".

Tocmai când Micul Iepuraş spera că este în siguranţă, a auzit din nou zgomotul făcut  de  labele  ursului  pe  pământ.  Marele  Urs  Maro  venea  înapoi  după  el  şi  avea Veveriţa pe umăr. Micul Iepuraş avea din nou o problemă. Avusese un mic avantaj - dar ce  putea  să  facă  acum?  Trebuia  să  fugă  cum  făcuse  întotdeauna?  Trebuia  să  fugă înfricoşat  toată  viaţa?  Trebuia  să-i  permită  Marelui  Urs  Maro  să  se  lege  de  toate animalele din pădure aşa cum făcuse mereu?

Nu, s-a gândit Micul Iepuraş, Marele Urs Maro nu este atât de deştept. Eu sunt cu mult mai deştept. Poate că el are un corp mai puternic, dar eu am o minte mai puternică. Cu această concluzie, Micul Iepuraş a început să se întrebe ce putea să facă. Din nou s-a aşezat cu spatele la Marele Urs Maro şi la Veveriţă făcându-se că nu-i vede. A aşteptat până când paşii s-au apropiat în aşa  fel încât  Marele Urs Maro  să-l audă şi, tocmai la momentul potrivit, Iepuraşul a spus tare "Unde-o fi Veveriţa? Cred că a trecut o jumătate de oră de când l-am trimis să-mi aducă alt urs maro!"

Adaptat după 101 Healing Stories for Kids and Teens de G. W. Burns

Cerinţe:

1.      Completează tabelul cu verbele subliniate.

Verb	Pers./ Nepers.	Mod	Timp	Pers.	Nr.	Diateză	Conj.	Functie Sintact.

2.     Eşti de acord  că oamenii sunt de multe feluri, la fel ca şi animalele? Argumentează.

3.     Care sunt atu-urile (avantajele) iepurelui în faţa ursului?

4.     Ce tactică  foloseşte iepuraşul pentru a-l învinge pe urs?

5.     Ce sentiment trăieşte pentru prima dată ursul?

6.     Ai trăit vreodată o experienţă asemănătoare? Cum  ai depăşit-o?