Legenda sud-africană a
curcubeului (Africa de Sud, Mozambic)
A fost o dată o frumoasă zeiţă
ce se numea Mbaba Mwana Waresa. Ea era zeiţa ploii şi locuia în
cer. Mantia ei era făcută dintr-un curcubeu. Ea era
căsătorită cu Creatorul Lumii şi aveau împreună trei fete foarte frumoase.
Când cea mai mare dintre fete a
crescut, ea a cerut mamei sale permisiunea de a coborî pe pământ. Cu inima
îndoită, mama i-a dat voie, cu condiţia să se întoarcă repede. Dar, imediat ce
ajuns pe pământ, fata s-a îndrăgostit de un vânător, cu care s-a măritat.
După un timp, zeiţa ploii a
născut un băiat pe care l-a numit Son-eib. Când Son-eib a crescut destul de
mare, surorile lui au rugat-o pe mama lor să-i lase să coboare pe pământ ca
să-i arate lumea fratelui lor şi să-şi viziteze sora. Din teama de a nu-i
pierde şi pe ei, zeiţa ploii le-a refuzat marea lor dorinţă.
Atunci un prieten al Creatorului,
Lupul, căruia îi plăceau cele două surori, s-a oferit să îi însoţească pe
copiii zeiţei şi să îi ocrotească. Dar Lupul dorea să se căsătorească cu fetele
şi să conducă lumea, luând locul lui Son-eib. Tatăl a fost convins de
vicleanul animal şi le-a dat voie să plece.
La scurt
timp după ce au ajuns pe pământ, ei au găsit un sat. O
femeie din sat la văzut pe Son-eib şi figura lui i s-a părut familiară. Ea
le-a oferit mâncare şi Lupul i-a primit cadoul.
Toţi au mâncat, numai Son-eib
le-a întors spatele şi s-a dus să se întindă în iarbă, de unul singur. Pe când
stătea acolo, el a prins o mică pasăre roşie şi a ascuns-o sub haina sa.
Pentru că înserarea se lăsa,
femeia le-a oferit oferit adăpost în casa ei. Însă Lupul nu l-a lăsat pe
Son-eib să doarmă în casă, ci într-o coliba mică de la marginea satului. După
ce toţi au adormit, Lupul s-a dus după toţi oamenii răi din sat şi au dat foc
colibei, omorându-l pe Son-eib.
Totuşi mica pasăre a reuşit să
scape, a zburat în cer la zeiţa ploii, povestindu-i tot ce se întâmplase. Zeiţa
l-a anunţat pe soţul său.
Furioşi, cei doi zei au zburat
către sat în mijlocul unei groaznice furtuni. Sătenii au văzut cum furtuna se
apropia cu repeziciune, iar în mijlocul ei au zărit mantia Zeiţei Ploii sub
formă de curcubeu.
Fulgerele au început să
strălucească, lovind din ce în ce mai aproape de ei. Dar numai Lupul şi
prietenii lui cei răi au fost loviţi şi omorâţi. În acest timp, o voce
puternică s-a auzit din cer spunând: “Sunteţi pedepsiţi pentru că aţi omorât
Copilul Cerului!”
De atunci toţi boşimanii
(populaţie din Africa de sud) se tem de curcubeu. Când văd curcubeul, ei înfig
beţe în pământ şi fug departe de acel loc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu