Genul epic


Genul epic- schelet

Genul epic cuprinde totalitatea operelor narative in proza sau in versuri, in care autorul isi transmite indirect ganduri, idei, sentimente, valori prin intamplari puse pe seama unor personaje si povestite de un narrator. Actiunea se desfasoara progresiv, este plasata in context spatio-temporal si este provocata de un conflict.
In opinia mea, fragmentul...., de.... ilustreaza pe deplin trasaturile operei epice, prezentandu-ne(tema textului………. ). Fragmentul reda o parte din…(expozitiune, intriga, desfasurarea actiunii, punctual culminant sau deznodamant).
In primul rand, exista……(Nr) personaje implicate in  derularea unor evenimente:( numim  personajele). Fragmentul ne prezinta.........(prezentam actiunea in cateva randuri). 
Personajul principal este….(scurta caracterizare in trei -patru randuri).
Actiunea este plasata in context spatio-temporal, de aceea exista  indici spatiali (ex…) si indici temporali(ex).
In al doilea rand, se remarca prezenta naratiunii ca mod de expunere predominant. Aceasta se face la persoana......., implicand prezenta unui narator....(obiectiv, subiectiv). Naratiunea se impleteste armonios in tesatura epica cu .......(descrierea-prezinta locul intamplarilor sau personajele /dialogul- dinamizeaza actiunea, ajuta la caracterizarea personajelor/ monologul-prezinta trairile interioare ale personajelor).Ex.
In concluzie, trasaturile prezentate mai sus justifica incadrarea fragmentului..... de...... in genul epic.

,,Cismigiu&company'' de Grigore Bajenaru


Cismigiu&company-Grigore Bajenaru

Unul dintre cele mai frecvente obiceiuri ale școlarilor este, desigur, acela de a-și porecli profesorii. Aproape că nu există profesor care să nu fi primit vreo poreclă  de-a lungul carierei sale.
Și, lăsând la o parte orice considerente, trebuie să se recunoască deosebitul talent al elevilor de a porecli! Nu  mică a fost mirarea noastră când ”Barosanul”, adică Nea Sterică Enăchescu, dascălul de latinește și franțuzește, și cel mai drag profesor al nostru, care ne-a fost cu adevărat învățător și părinte sufletesc timp de opt ani de zile, ne-a spus la una din lecții:
-          Strămoșii noștri, romanii, purtau trei nume,anume, făcu el zâmbind: ”nomen”,
numele de familie, cum ar fi, de exemplu, la mine, Enăchescu, ”praenomen”, numele de botez, cum ar fi Sterie-- și aici își îngroșă glasul, iar după o scurtă pauză, care nouă, însă, ni s-a părut uriașă:...și ”cognomen”, adică porecla, cum ar fi Barosanul!
Era cel mai bun povestitor și cel mai spiritual profesor, iar glumele lui te
dispuneau, oricât de amărât ai fi fost. Lecțiile lui, cele mai bune lecții pe care le-am primit ca elev, erau o savantă împletire de umor cu știință, iar pedagogia lui, neîntrecută! I se dusese faima în lumea a Bucureștilor, și era adevărat că cel mai slab elev al lui, la Latină, când se muta la alt liceu era acolo cel mai bun. Barosanul se aștepta să râdem, dar clasa încremenise.
   -Hai, mă, nu fiți ipocriți... De când știu eu că-mi spuneți Barosanul!  Asta e mania voastră, a elevilor...Ego...am fost și eu elev...și, la rândul meu, chiar dacă nu v-aș fi făcut această mărturisire, voi v-ați fi închipuit-o, că sunteți băieți deștepți, mi-am poreclit și eu profesorii; iar dacă unii dintre voi veți ajunge profesori, deși nu v-o doresc, că ”Quem Dii oderunt, paedagogum fecerunt”(Pe cine au urât zeii l-au făcut profesor, în latinește), veți fi, la rândul vostru, porecliți, c-așa li-e dat profesorilor și elevilor!
Pe fețele noastre înflorise un zâmbet de ușurare și de nespusă dragoste pentru Barosanul!
Dar dacă Barosanul se dovedise atât de înțelegător cu micile noastre satisfacții, nu toți profesorii își acceptaseră cu aceeași seninătate olimpiană poreclele; desigur, spuneam noi, cu deplină convingere, pentru că nu toți erau clasici, în toată puterea cuvântului, ca el!
Singur directorul, Costică Ionescu, zis Barbă, un om de asemenea superior, nu făcea caz de poreclă. I se mai zicea și Barbarossa, avându-se în vedere culoarea roșie ca focul a podoabei lui faciale!
Ba, odată, la o lecție, examinând o poezie, în care era vorba despre vestitul împărat german cu același nume, unul mai îndrăzneț, când i-a recitat-o, s-a uitat fix la el și a rostit răspicat:
-          ”Der alte Barbarossa, der Kaiser Frederich!”, iar Barbă, ca să nu fie văzut
zâmbind, a-ntors capul, prefăcându-se că vede nu știu ce lucru interesant pe fereastră.